ANEVRISMUL AORTEI ABDOMINALE

 

AORTA este principalul vas arterial al ORGANISMULUI, iar segmentul său ABDOMINAL este cel mai susceptibil la dilatare. O creștere a diametrului său peste 3cm poartă denumirea de ANEVRISM. Cea mai redutabilă complicație a anevrismului aortic este ruptura, complicație care prezintă un risc vital însemnat.

Studiile recente pun în vedere faptul că peste 3 bărbați din 100, cu vârsta peste 65 de ani, prezintă un anevrism al aortei abdominale. Printre factorii de risc pentru dezvoltarea unui anevrism aortic se regăsesc: fumatul, vârsta, ateroscleroza, hipertensiunea arterială sau istoricul familial de boală anevrismală.

Anevrismul aortei abdominale este de regulă silențios din punct de vedere clinic. Examinarea abdomenului poate să pună în evidență o formațiune pulsatilă în proximitatea ombilicului, însă sensibilitatea acestei investigații este de sub 50%. În cazul unui anevrism nerupt, simptomele, în cazul în care sunt prezente, pot fi durerea sau sensibilitatea apărute la palparea anevrismului, acestea fiind resimțite local, dar și lombar sau la nivelul organelor genitale. În cazul rupturii anevrismului, tabloul clinic este dramatic, incluzând scăderea bruscă a tensiunii arteriale, paloare, durere abdominală sau lombară și distensia abdominală.

Ghidurile de diagnostic recomandă ca toți bărbații având vârsta de 65 ani sau mai mult să beneficieze de o evaluare ecografică a aortei abdominale. În plus, toți bărbații și femeile având vârsta de 50 ani sau mai mult, care au o rudă de gradul I diagnosticată cu anevrism al aortei abdominale, ar trebui să beneficieze de o evaluare ecografică o dată la 10 ani.

Managementul anevrismului aortic presupune, în funcție de dimensiunea sa, controlul factorilor de risc (în special renunțarea la fumat) și monitorizarea  imagistică regulată sau tratamentul chirurgical (clasic sau endovascular) al acestuia.

Sursa: European Society for Vascular Surgery (ESVS) 2019 Clinical Practice Guidelines on the Management of Abdominal Aorto-iliac Artery Aneurysms

MERSUL - UN TRATAMENT DE BAZĂ ÎN BOALA ARTERIALĂ PERIFERICĂ

uploadmegaquotes.com

Mersul generează o creștere a necesarului de oxigen la nivelul musculaturii membrelor inferioare. La pacienții cu boală arterială periferică, alimentarea membrelor inferioare cu sânge este deficitară și, de aceea, oferta de oxigen nu este niciodată pe măsura necesarului, mai ales la efort. 

Astfel apare hipoxia sau alimentarea insuficientă cu oxigen a musculaturii membrelor inferioare. Acestă stare patologică generează, pe lângă alte mecanisme, activarea angiogenezei - procesul de formare a unor noi vase de sânge, pornind de la vascularizația existentă, rezultatul fiind ameliorarea alimentării cu sânge și, bineînțeles, și cu oxigen a membrelor inferioare.

Iată, deci, că o stare patologică poate stimula organismul să se adapteze la condițiile generate de boală, iar mersul, prin accentuarea acestei stări, se dovedește a fi un tratament de bază în boala arterială periferică care afectează membrele inferioare.

Este important de reținut că mersul nu poate fi folosit ca unic tratament al acestei boli, el fiind utilizat în asociere cu diverse alte mijloace terapeutice, în funcție de stadiul afecțiunii.