duminică, 11 septembrie 2016

FUMEZ, DAR ȘTIU CE FAC?








Dincolo de efectele nefaste mult discutate ale fumatului, acesta reprezintă și un important factor de risc pentru boala arterială periferică. 

Cum afectează fumul de țigară vasele de sânge (arterele)?

Principalul mecanism este acela de stimulare a aterosclerozei, proces care, prin formarea plăcilor de aterom în peretele arterial, duce la îngustarea și chiar la închiderea vaselor, consecința fiind alimentarea deficitară cu sânge a capului sau a membrelor. Un alt mecanism este cel imun (boala Buerger), prin care fumul de țigară produce o inflamație la nivelul peretelui vascular, cu formarea consecutivă de cheaguri în vas, deznodământul fiind similar cu cel descris mai sus. Diferența e că, în cazul celui de-al doilea mecanism, pacienții sunt mult mai tineri (20-40 ani), vasele afectate sunt doar cele ale membrelor, iar evoluția bolii este mult mai agresivă. 

În concluzie, prin acțiunea sa asupra vaselor, fumul de țigară crește semnificativ riscul apariției accidentului vascular cerebral sau al bolii arteriale la nivelul membrelor (complicația cea mai gravă fiind amputația majoră de membru).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu